Comunicate
COMUNICAT 15 aprilie 2024
În seara zilei de 12 aprilie, la ora 21:45, dispeceratul ACET S.A. a fost sesizat cu privire la apariția unei denivelări a carosabilului în intersecția Bulevardului 1 Mai cu strada Universității din municipiul Suceava. O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului și a montat marcajele necesare ocolirii traficului din zona afectată, pentru evitarea unor evenimente rutiere. Suspectând apariția unei spărturi de conductă de apă, s-a procedat la verificarea rețelei de distribuție a apei din zonă. Intersecția fiind o zonă de trafic intens, nu s-a reușit identificarea niciunei spărturi, urmând ca detecția respectivă să fie continuată sâmbătă noaptea, după rarefierea traficului stradal.
Luând în calcul și o potențială avarie de canalizare, sâmbătă la prânz a fost trimisă o echipă care a verificat colectoarele de canalizare ce traversează intersecția, aceasta constatând înfundarea completă a unui canal colector menajer din beton, având diametrul de 300 mm. A fost trimisă la fața locului o autospecială de spălare cu jet de apă de înaltă presiune, care a lucrat la desfundarea/vidanjarea acestuia până la ora 18:00. Nereușind să desfunde colectorul menționat, s-a dispus retragerea acesteia și pregătirea ei pentru continuarea lucrărilor începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică, după rarefierea traficului, totodată făcându-se și convocarea personalului necesar pentru intervenție.
Sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, am fost sesizați că s-a ridicat asfaltul pe Bulevardului 1 Mai, mai sus de zona afectată cu o seară înainte și au apărut pe carosabil exfiltrații de apă de canalizare. În acel moment, concluzionând că este vorba despre o potențială surpare a colectorului de canalizare mai sus menționat, s-a procedat la convocarea mai devreme a personalului de la secțiile de canalizare și mentenanță, pentru începerea remedierii avariei. Astfel, la ora 21:30 echipele de lucru și utilajele necesare au ajuns la locul afectat (degrevat de trafic și monitorizat de Poliția Locală a municipiului). S-a constatat că deformările carosabilului erau în zona canalului colector menajer din beton, având diametrul de 300 mm, care colectează și transportă apele uzate din zona spitalului județean și care este la o adâncime de peste 5 metri. Acesta era înfundat complet, apele uzate acumulate infiltrându-se în solul din jurul canalizării și generând atât înmuierea și lăsarea carosabilului, cât și umflarea acestuia în zona unde au ajuns la suprafața terenului.
S-a încercat iarăși desfundarea/deblocarea canalului cu ajutorul autospecialei de spălare cu jet de apă de înaltă presiune, la peste 100 de atmosfere, dar nu s-a reușit acest lucru din cauza unor materiale solide care obturau complet secțiunea canalului. Ca urmare, s-a efectuat desfundarea manuală a secțiunii, cu un levier metalic, timp de peste două ore, deșeurile de beton și asfalt, provenite din acțiuni de reabilitări rutiere, care obturau canalizarea fiind extrase și scoase din canalizare.
Concluzionând că din cauza presiunii apei uzate acumulate, există o surpare sau o deplasare a tubulaturii canalizării, ceea ce duce la imposibilitatea desfundării, în jurul orei 01:00 echipele au început săparea zonei afectate pentru identificarea și repararea fizică a avariei. La ora 05:00 a fost identificată fizic zona de canalizare surpată, lucrările de remediere/reparare continuând fără oprire până la repunerea completă a sistemului de canalizare în stare de funcționare și aducerea la cota inițială a carosabilului afectat. S-a lucrat neîncetat până la ora 21:40, când s-a finalizat lucrarea de reparație. Au fost găsite două rupturi pe o distanță de 6 metri, pe care s-a procedat la înlocuirea tronsonului în cauză.
Având în vedere că avaria nu a afectat continuitatea serviciilor de apă și canalizare la consumatori, ci doar traficul din zona afectată, ACET S.A. nu a considerat necesar să comunice public avaria, anunțurile despre restricțiile/modificările de trafic fiind în sarcina administratorului drumului, respectiv Primăria Municipiului Suceava.
Afirmațiile prin care suntem acuzați că niciun reprezentant din conducerea ACET S.A. nu a fost prezent la locul intervenției sunt neadevărate.
În ziua de 13 și noaptea de 13/14 aprilie lucrările au fost coordonate de către ing. Horobeț Sergiu, director de exploatare, iar în ziua de 14 aprilie de către ing. Ovadiuc Mircea, director tehnic al ACET S.A .
Referitor la refacerea locului unde a intervenit operatorul ACET S.A. pentru intervenții accidentale la rețelele publice de alimentare cu apă și de canalizare, aceasta se face în conformitate cu Anexa nr. 5 la Regulamentul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare care prevede următoarele:
Al.5. „La terminarea intervențiilor efectuate asupra elementelor rețelei publice de apă sau de canalizare, Operatorul va asigura umplerea gropii prin balastare și compactare în straturi succesive a acestuia, până la cota inițială, ținând cont de condițiile meteorologice, pentru a asigura reluarea circulației pe porțiunea afectată”.
Al.7. „Lucrările de refacere a îmbrăcăminților suprafețelor afectate se vor realiza de către societățile comerciale abilitate care au încheiate contracte de execuție lucrări cu administratorul domeniului public, în maximum 30 de zile calendaristice de la predarea amplasamentului ”.
Al.10. „Contravaloarea lucrărilor de refacere a suprafețelor se va refactura de către Autoritatea Delegantă (municipiul Suceava), Operatorului.”
Prin urmare, lucrările de readucere a suprafețelor circulabile se fac de către Municipiul Suceava prin societățile cu care are contract de întreținere și reparație străzi, ACET S.A. suportând contravaloarea acestora.
În concluzie:
ACET S.A. Suceava a acționat cu profesionalism și cu limitarea efectelor de natură să afecteze suprafața carosabilă reabilitată recent, aflată în garanție.
Nu este important să te apuci de săpat cât mai repede cu putință, important este să știi unde, de ce, și cum să sapi pentru o intervenție cât mai eficientă și cu limitarea consecințelor ce decurg în urma unor asemenea intervenții, asigurând totodată securitatea și sănătatea oamenilor.
ACET S.A. Suceava are capacitatea de a gestiona și a acționa permanent în astfel de situații, dar trebuie să recunoaștem că are în administrare un sistem de rețele de apă și canalizare în mare majoritare uzat fizic și moral, de peste 50-60 de ani de folosință, față de durata normată de exploatare de 30-35 de ani.
Astfel, se impune ca împreună cu Unitățile Administrativ-Teritoriale din aria de operare să se identifice și să se înceapă programe de investiții pentru reabilitarea și înlocuirea acestor sisteme care au durata de viață depășită.
ACET S.A. Suceava aduce mulțumiri pentru implicarea și sprijinul acordat de Poliția Locală Suceava, precum și Municipiului Suceava, prin domnul Primar Ion Lungu, pentru asigurarea continuă a siguranței zonei de intervenție și a traficului.
Totodată, cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru întelegerea avută în asemenea cazuri.
ACET S.A. Suceava
COMUNICAT 15 martie 2024
Ca urmare a declarațiilor publice făcute de către domnul Harșovschi Lucian, viceprimar al municipiului Suceava, pe pagina personală de facebook a acestuia, precum și în mass-media locală, în datele de 14-15 martie 2024, ACET SA Suceava face următoarele precizări:
ACET SA Suceava este operatorul regional al serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare din județul Suceava. Societatea noastră își desfășoară activitatea în baza Legii 241/2006 a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, precum și în baza Contractului de delegare și a Regulamentului serviciului aprobate de către Asociația Județeană de Apă și Canalizare Suceava în numele și pe seama tuturor unităților administrativ-teritoriale care fac parte din Asociație, inclusiv municipiul Suceava.
În exercitarea atribuțiilor care ne-au fost delegate, societatea noastră a efectuat activități de verificare a funcționalității căminelor de canalizare și a gurilor de scurgere care preiau apele meteorice.
Astfel, am constatat că mai multe asemenea cămine de canalizare și guri de scurgere au fost obturate cu materiale reziduale de construcție (bitum, pietriș) în urma lucrărilor de reasfaltare a drumului principal ce tranzitează municipiul Suceava dinspre Botoșani până la Metro.
Aceste aspecte au fost comunicate municipiului Suceava, societatea noastră solicitând să fie asigurată curățarea căminelor, prin intermediul contractorului care a efectuat activitatea de asfaltare.
Această acțiune de curățare nu a fost efectuată în totalitate de către contractorii Primăriei, iar consecințele au fost vizibile cu ocazia ploilor torențiale căzute asupra municipiului Suceava în ultima perioadă.
Blocarea căminelor și gurilor de scurgere ale canalizării pluviale a fost cauzată de neglijența constructorului, iar rezultatul a constat în faptul că sistemul de canalizare nu a funcționat în mod corespunzător, neavând capacitatea de a prelua apele meteorice în timp util.
Art. 7.7 din Contractul de delegare interzice descărcarea în sistemul public de canalizare a deșeurilor, corpurilor solide, materialelor grosiere, reziduurilor și a oricăror alte substanțe, în timp ce art. 7.5 din Contract obligă orice persoană care a deteriorat rețelele publice de canalizare la remedierea acestora.
Mai mult, art. 211 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare impune ca, “curățarea rigolelor și grătarelor, pentru asigurarea scurgerii apelor rezultate din topirea zăpezilor, se va asigura prin grija operatorului serviciului de salubrizare, în conformitate cu prevederile regulamentului de salubrizare”.
Faptul că asfaltarea drumului menționat s-a efectuat în anul 2023, denotă că nu s-a efectuat curățarea grătarelor și căminelor în primăvara anului 2024 de către operatorul de salubritate.
Operatorul de apă și-a îndeplinit mereu, în condiții de eficiență și profesionalism, toate obligațiile legale din sarcina sa, sens în care regretăm că au fost formulate critici doar împotriva societății noastre, fără a se reține și responsabilitatea constructorului sau a operatorului de salubritate.
Societatea își reafirmă angajamentul de a presta serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare în beneficiul exclusiv al cetățenilor, urmărind satisfacerea cu prioritate a nevoilor acestora.
ACET SA Suceava va continua să implementeze bunele practici stabilite de‑a lungul timpului, în colaborare cu toate autoritățile locale, prin care, după curățarea gurilor de scurgere de către operatorul de salubrizare, să verifice și să asigure scurgerea și colectarea corespunzătoare a apelor meteorice în sistemul de canalizare.
Societatea noastră este conștientă că eventualele nemulțumiri ale cetățenilor sunt transmise și autorităților publice locale, dar orice critică adusă ACET SA Suceava nu trebuie deturnată de la scopul legitim al îmbunătățirii calității prestării serviciului public și folosit în scop electoral.
ACET S.A. Suceava